La 12 puncte de Galați, campioana e conștientă că doar printr-un start lansat poate emite pretenții la titlu. Jucătorii au preluat mesajul șefilor și sunt de acord că numai cu 18 puncte în șase partide mai pot spera la titlu. Paszkany și Mureșan le cer jucătorilor procentaj maxim în primele șase etape din partea a doua a campionatului pentru a mai spera la titlu. „Cu 18 puncte intrăm în calcule. Dacă jucăm la potențial maxim, putem lua titlul cu o etapă înainte de final”, spune Paszkany. „Mai cred în titlu, dar le cer jucătorilor șase victorii în debut”, zice și Mureșan. Mirajul ultimului an în care România va avea o campioană care merge direct în grupele Ligii îi magnetizează și pe jucătorii „feroviari”. „E clar că numai dacă începem perfect mai avem șanse la campionat”, a precizat Cadu, completat de Culio: „Sper la al treilea titlu, suntem campioni, putem să obținem 18 puncte în primele șase meciuri”. Pe ce se bazează optimismul clujenilor? Programul startului de retur nu este unul infernal, singurele partide mai dificile fiind cele cu Poli și Rapid, însă ele vor avea loc în Gruia.
Ediția 2006-2007 a Ligii I a fost singura, din perioada Paszkany, în care CFR a fost aproape de șase victorii consecutive în debutul returului. Cu Bergodi pe bancă, CFR a obținut 16 puncte din 18 posibile!
Câte puncte a făcut CFR sezoanele trecute în primele șase etape din retur 2004-2005…….4 2005-2006…….9 2006-2007…..16 2007-2008…..10 2008-2009…..13 2009-2010…….9
PROGRAMUL CFR-ULUI ÎN PRIMELE ȘASE ETAPE Et…… Adversar 19…..Brănești (d) 20…..Timișoara (a) 21…..Astra (d) 22…..Sportul (a) 23…..Pandurii (d) 24…..Rapid (a)
DORINȚĂ‚ Traore, cerut în probe de Arsenal? Presa engleză continuă să insiste pe plecarea lui Lacina Traore în Anglia. Ieri, site-ul www.justarsenal.com a notat că CFR a ajuns la un acord cu Arsenal pentru a-l lăsa pe tânărul ivorian să dea probe timp de o săptămână. Pe de altă parte, talksport.co.uk a scris ieri că Liverpool și Fiorentina se bat pentru fotbalist, „licitația” ajungând acum la 10 milioane de euro.
NEGOCIERI Astra trage de Bud! CFR Cluj a primit o ofertă de 300.000 de euro din partea Astrei Ploiești pentru Cristi Bud, aceasta fiind însă respinsă momentan de Arpad Paszkany. „Poate redeveni jucătorul din returul trecut. Cred în el!” a fost mesajul finanțatorului clujean. Chiar dacă pentru moment negocierile sunt în impas, este de așteptat ca în următoarele zile finanțatorul Ioan Niculae să facă o nouă ofertă, mai ales că Bud este dorit insistent de Selymes, cei doi colaborând în trecut și la Liberty Salonta.
INTERES AE Larissa după Emil Dică Ultima clasată din campionatul elen s-a interesat în această iarnă de mijlocașul CFR-ului, Emil Dică, dar jucătorul nu a vrut sub nicio formă să se despartă de echipa din Gruia. AE Larissa e pe ultima poziție în Super League, cu 11 puncte după 16 jocuri. În Grecia, mai joacă alți doi ex-„ceferiști”, Bogdan Mara și Ricardo Dani, ambii la Iraklis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER